Cu 20 ani de experiență în domeniul transportului de mare tonaj internațional, lucrând în principal ca subcontractant pentru câteva companii lider in piața transportului european, am fost aleși câștigătorii premiului CEA MAI EFICIENTĂ FIRMĂ DE TRANSPORT în ultimii 6 ani la rând, pe regiunea Moldova ce acoperă peste 25.000 de vehicule din breaslă.
Galele au fost organizate de revistele de top, de specialitate, din România.
Câștigătorul premiului cea mai eficientă firmă de transport
CINE SUNTEM
Express Euroscan este o afacere de familie, înființată în 2006, dedicată mai multor categorii de transport rutier internațional, ca subcontractor, pentru câteva companii lider în piața transportului european, cu sediul în Bosanci, Suceava.
Firma a fost construită pas cu pas, cu deplină implicare de timp , muncă asiduă, integritate și promptitudine în toate relațiile cu clienții, cu furnizorii sau cu angajații.
Percepția noastră despre a oferi servicii și a fi competitiv este creionată de experiențele vieții, crescând într-o famile numeroasă unde fiecare avea sarcini, responsabilități dar și remunerații în funcție de productivitatea și calitatea muncii sale, pe lângă faptul că suntem predecesorii unui tată care a fost o viață întreagă șofer pe mașini articulate, mai târziu administrator de firmă de transport.

350
Vehicule
proprii
450
Colegi
angajați

50.000
Containere transportate anual
25.000
Vagoane transportate anual
350
Clienți
serviți
DIN CRONOLOGIE

2006
A fost înființată firma și s-a cumpărat primul camion
2008
În ciuda crizei, s-au cumpărat 5 camioane noi, devenind astfel o firmă cu responsabilitate în piață
2016
Am atins 100 de camioane și am demarat un proiect ambițios de sediu nou
2023
La 200 de camioane, pe lângă multe transformări, viitorul se conturează către transportul electric.
2025
300 de camioane. Electricul a devenit realitate.. Tranziția către transport verde a început oficial.
CE FACEM
Firma noastră prestează o gamă largă de servicii de transport, cu camioane profesionale și personal bine instruit, periodic, de la fiecare șofer și dispecer până la cel din urmă coleg din birou.
Flota noastră este dotată cu unul dintre cele mai performante sisteme GPS, cu capacități nenumărate și funcții personalizate, dezvoltate de noi din experiența acumulată de-a lungul anilor, pe lângă un software foarte complex, dedicat transporturilor internaționale, care asigură acuratețe pe toate liniile.
Echipa operațională este la rândul ei calificată și foarte bine structurată, astfel facilitând procedurile de monitorizare a flotei și desfășurarea curselor, optimizând costurile și timpul.
Performanța serviciilor pe care le oferim este supravegheată de către administratorii firmei , asigurându-se că, de fiecare dată, calitatea promisă este îndeplinită.


Containere

Prelate

Frigo

Platforme
Vrac
UNDE SUNTEM ACTIVI
Când vine vorba de competitivitate, ne asigurăm că niciun deal nu este prea înalt, nicio vale prea joasă, niciun client prea îndepărtat, nici vreo încărcare prea aproape.
Flota noastră acoperă o mare parte din țările membre UE, în funcție și de cerințele partenerilor noștri și de fluxul pieței.
Segmentele noastre de operare se împart astfel:
1. Tracționiști între țările marcate cu roșu pe hartă
2. Curse zilnice tur-retur din Benelux către Austria, Ungaria și România
Avem posibilitatea să încărcăm complet sau parțial pe acest itinerariu, la prețuri competitive, cu vagoane mega sau standard, pretabile și pentru bobine metalice.

PORTOFOLIU


































“Unii oameni visează la succes, alții se trezesc în fiecare dimineață și îl fac să se întâmple.”
Wayne Huizenga

Comunicarea este foarte importantă pentru noi, astfel vă rugăm să ne contactați telefonic sau pe E-mail sau, mai simplu, scrieți-ne un mesaj în formularul de mai jos.
Mesajul dvs. va fi tratat cu grijă în timp util!












